Nu doar să rezistăm: compasiunea de sine feroce și realitatea femeilor din România

Ce înseamnă să-ți recunoști oboseala fără să te acuzi, de ce munca de îngrijire rămâne nevăzută și ce arată datele despre femeile din România.

Compasiunea de sine feroce nu începe cu a te judeca, ci cu a te privi drept.

În capitolul despre muncă din „Compasiunea de sine feroce: cum pot femeile să-și valorifice bunătatea ca să se facă auzite, să-și revendice puterea și să prospere”, Kristin Neff propune o idee care merită privită și prin experiența femeilor din România: compasiunea față de sine nu înseamnă doar să ne alinăm când ne este greu.

Înseamnă și să observăm ce ne rănește, să ne luăm în serios nevoile și să acționăm pentru a schimba lucrurile care ne nedreptățesc. Exemplele și statisticile din carte provin în mare parte din contextul american; pentru a înțelege realitatea românească, avem nevoie și de date de aici, interpretate cu grijă.

Ce înseamnă, mai exact, compasiunea de sine feroce?

Partea tandră a compasiunii de sine este să-ți recunoști oboseala fără să te acuzi că nu te descurci mai bine. Partea feroce este să nu transformi epuizarea într-o condiție pe care trebuie s-o accepți: să spui ce ai nevoie, să ceri o împărțire mai echitabilă a responsabilităților și să numești o nedreptate atunci când o întâlnești.

Asta nu înseamnă că soluția este ca femeile să devină mai eficiente, mai rezistente sau mai pricepute la a cere ajutor. Înseamnă că responsabilitatea trebuie împărțită între parteneri, familii, angajatori și instituțiile care organizează serviciile de îngrijire.

Când ai nevoie de un spațiu în care să vorbești despre propria povară, psihoterapia individuală poate fi un început, iar programul Femeia care se întoarce acasă pornește de la aceeași întrebare: ce ai nevoie, dincolo de a rezista?

Munca de îngrijire: partea nevăzută a economiei

O parte importantă a acestui context este munca de îngrijire, adesea neplătită și mai puțin vizibilă decât munca de la serviciu. Ea include îngrijirea copiilor, sprijinirea rudelor în vârstă sau cu dizabilități, treburile casei și planificarea activităților de zi cu zi.

Sondajul EIGE din 2024 arată că, în România, femeile sunt mai frecvent decât bărbații implicate intens în îngrijirea copiilor și a rudelor, iar treburile casnice rămân distribuite inegal. Bărbații raportează mai puține dificultăți în a combina munca plătită cu responsabilitățile de acasă și mai mult timp liber.

Munca de îngrijire rămâne, de cele mai multe ori, nevăzută.

Aceste rezultate nu înseamnă că fiecare familie funcționează la fel sau că fiecare femeie are aceleași responsabilități. Nici nu reduc experiența femeilor la maternitate: grija poate însemna să fii fiică, parteneră, soră, noră sau persoana pe care familia se bazează când cineva are nevoie de ajutor. Despre felul în care maternitatea se împletește cu identitatea și cu nevoia de conexiune emoțională am scris și în analiza filmului The Lost Daughter.

Munca plătită și munca de îngrijire: ce arată cifrele

Datele despre piața muncii arată o altă parte a problemei. În 2024, diferența dintre ratele de ocupare ale femeilor și bărbaților cu vârste între 20 și 64 de ani era de 18,1 puncte procentuale în România, a treia cea mai mare din Uniunea Europeană.

Când munca plătită se suprapune peste cea de acasă, oboseala nu mai e o alegere personală.

În același an, 11,4% dintre copiii sub 3 ani din România erau înscriși în servicii formale de îngrijire, față de 37,5% la nivelul Uniunii Europene. Comisia Europeană indică accesul insuficient la servicii de educație și îngrijire timpurie, mai ales în zonele rurale, printre barierele participării femeilor la piața muncii.

Aceste cifre descriu un context; singure, ele nu dovedesc ce se întâmplă în fiecare gospodărie și nici nu explică toate cauzele diferențelor.

Ce ne spun cifrele despre venituri

Și diferența salarială trebuie descrisă precis. Pentru 2022, Eurostat a calculat în România o diferență neajustată de 1,5% între câștigurile brute orare medii ale femeilor și bărbaților incluși în ancheta salarială. Acest indicator compară câștigurile medii pe oră; nu arată dacă femeile și bărbații primesc aceeași plată pentru aceeași muncă și nu surprinde, de unul singur, diferențele privind rata de ocupare sau numărul de ore plătite.

Un indicator mai larg, numit „diferența globală a câștigurilor între femei și bărbați”, combină câștigurile orare, numărul mediu de ore plătite și rata de ocupare. În 2022, acesta era de 25,5% în România: câștigurile medii estimate pentru toate femeile cu vârste între 15 și 64 de ani, angajate sau nu, erau cu 25,5% mai mici decât cele ale bărbaților.

Așadar, cifra nu înseamnă că femeile sunt plătite cu 25,5% mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă. Cele două procente măsoară lucruri diferite și nu se contrazic.

De ce se simte oboseala ca o problemă personală

Aici prinde sens ideea de compasiune de sine feroce. Partea tandră este să-mi recunosc oboseala fără să mă acuz că nu mă descurc mai bine. Partea feroce este să nu transform epuizarea într-o condiție pe care trebuie s-o accept: să spun ce am nevoie, să cer o împărțire mai echitabilă a responsabilităților și să numesc o nedreptate atunci când o întâlnesc.

Un mesaj pentru femei

Poate că întrebarea pe care o lasă acest capitol nu este „Cum pot femeile să ducă și mai mult?”, ci „Ce trebuie să se schimbe ca grija să nu cadă mereu pe umerii acelorași oameni?”.

Statisticile nu spun povestea fiecărei femei, dar ne ajută să vedem un tipar: munca de îngrijire și responsabilitățile cotidiene sunt încă împărțite inegal, iar o parte importantă din efortul femeilor rămâne nevăzută. A recunoaște acest lucru nu înseamnă să ne iubim mai puțin familia sau să ne negăm alegerile. Înseamnă să putem vorbi sincer despre costul lor.

Mesajul pentru femei nu este că trebuie să mai reziste puțin și să se descurce mai bine. Efortul lor merită văzut, iar odihna și timpul personal nu sunt un lux. Grija și responsabilitățile pot fi împărțite mai echitabil. Schimbarea nu le revine doar femeilor: se construiește în cupluri, în familii, la locul de muncă și prin deciziile instituțiilor.

Poate că primul pas este să nu mai numim „firesc” ceea ce apasă mereu pe umerii acelorași oameni. Compasiunea față de sine nu înseamnă să te adaptezi la nesfârșit la nedreptate. Înseamnă să-ți recunoști limitele, să ceri sprijin și să știi că meriți o viață în care grija pentru ceilalți să nu te lase fără grijă pentru tine.

Ce rămâne nevăzut devine vorbibil atunci când îl spunem împreună.

Dacă ai ajuns să simți că „rezistatul” a devenit singurul mod de a funcționa, nu trebuie să rezolvi asta singură. Poți programa o discuție și, până atunci, poți citi și alte materiale pe blogul dedicat relațiilor și psihoterapiei.

Întrebări frecvente despre compasiunea de sine

Ce este compasiunea de sine feroce?

Este forma de compasiune față de sine care unește blândețea cu acțiunea: îți recunoști suferința fără să te blamezi și, în același timp, faci ce ține de tine pentru a schimba condițiile care te rănesc. Termenul este folosit de Kristin Neff în lucrarea sa despre compasiunea de sine la femei.

Compasiunea de sine înseamnă să accepți nedreptatea?

Nu. Acceptarea se referă la a-ți recunoaște trăirea, nu la a te resemna. Partea feroce a compasiunii înseamnă tocmai a numi o situație nedreaptă și a cere sprijin sau o împărțire mai echitabilă a responsabilităților.

De ce este munca de îngrijire numită „nevăzută”?

Pentru că nu apare în statisticile despre angajare și nici în venituri, deși consumă timp și energie. Sondajele europene o măsoară separat, tocmai pentru că rămâne în afara modului obișnuit în care descriem economia.

Cum se explică diferența dintre 1,5% și 25,5% la diferența de venituri?

Cele două cifre măsoară lucruri diferite. 1,5% este diferența neajustată dintre câștigurile brute orare medii ale persoanelor încadrate în muncă. 25,5% este diferența globală a câștigurilor, care ia în calcul și numărul de ore plătite și rata de ocupare.

Unde poate cere sprijin o femeie care se simte copleșită?

Sprijinul poate începe cu o discuție în psihoterapie individuală sau cu un program dedicat femeilor. Important este ca cererea de ajutor să nu fie tratată ca un eșec personal.

Bibliografie

Neff, Kristin. Compasiunea de sine feroce: Cum pot femeile să-și valorifice bunătatea ca să se facă auzite, să-și revendice puterea și să prospere. Traducere de Oana Dorobanțu. Curtea Veche Publishing, 2023. ISBN 978-606-44-1457-1.

European Institute for Gender Equality (EIGE). Factsheet: Gender gaps in care – Romania. Publications Office of the European Union, 2026. DOI: 10.2839/7187504. CARE Survey 2024.

Eurostat. Women at work: a snapshot of EU’s gender employment gap, 3 martie 2026. Date pentru 2024.

European Commission. 2025 Country Report – Romania, Staff Working Document SWD(2025) 95 final.

Eurostat. Children aged less than 3 years in formal childcare, dataset tepsr_sp210, 2024.

Leythienne, Denis și Marina Pérez-Julián. Gender pay gaps in the European Union – 2025 edition – revision. Eurostat, 2026. DOI: 10.2785/9475790.

European Institute for Gender Equality (EIGE). Sharing care, closing gender gaps: CARE Survey 2024. DOI: 10.2839/3368911.

Notă metodologică

În România, în perioada 23 octombrie-27 noiembrie 2024, EIGE a înregistrat 3.002 răspunsuri complete la sondaj. Participanții au fost recrutați prin paneluri online neprobabilistice, cu cote de eșantionare și ponderare. Prin urmare, rezultatele sunt utile pentru identificarea unor tipare, dar trebuie interpretate cu prudență și nu descriu experiența fiecărei femei.