Introducere:

Cartea „Imperfecti, liberi si fericiti: Practici ale stimei de sine”, scrisă de catre Cristophe André prezinta conceptul de „stima de sine” ca pe un instrument al libertatii si autonomiei psihologice personale și este completata cu multe exemple pentru a intelege si practica „stima de sine”.

Cartea aceasta este despre oricare dintre noi.

Este despre cum suntem fiecare si cum ne aratam lumii si ce putem deveni.

Este o lectura care ne trimite la reflectie despre sine, actiune, curaj si perseverenta si ne arata ca avem nevoie de multe resurse interioare ca sa facem schimbarea.

Citind aceasta carte, nu poti sa nu te intrebi: Cum ma inteleg pe mine si cu mine ?, Cum ma relationez cu altii ?, Cat de tare mi-e frica de esec, Imi e rusine atunci cand nu sunt la inaltimea asteptarilor celorlati? sau Mi-e teama de respingere ?

Autorul, Cristophe André si-a structurat cartea in cinci parti, fiecare parte avand capitole distincte:

• Partea intai: „Stima de sine inseamna toate acestea” (cuprinde 8 capitole);
• Partea a doua: „Sa ai grija de tine” (cuprinde 11 capitole);
• Partea a treia: „A trai cu ceilalti” (cuprinde 13 capitole);
• Partea a patra: „Actiunea schimba totul!” (cuprinde 14 capitole);
• Partea  a cincea: „Uitarea de sine” (cuprinde 6 capitole).

Stima de sine, natura sa, nevoile sale si esenta ei, toate acestea pot fi intelese si se pot invata astfel sa ne facem viata mai frumoasa si mai bogata.

Descriere:

Stima de sine şi dimensiunile ei

Stima de sine inseamna: Ce parere ai despre tine? Cum te simţi cu această parere? Ce faci cu viaţa ta având această parere? Suntem un amestec nesigur, uneori ne iubim, alteori de uram.

Stima de sine mai este si un alt amestec: cel al judecatii despre mine/tine si al judecati despre mine /tine sub privirea celorlalti. Stima de sine are inteles doar in contextul relatiilor sociale.

Stima ta de sine merită mai multă atenţie.

Stima de sine nu poate fi disociata de constiinta de sine.

Suntem inzestrati cu capacitatea de-a reflecta despre noi, de-a ne observa pe cale de-a actiona.

Aceasta “constiinta de sine reflexiva” este o sansa extraordinara oferita speciei umane: ea permite sa te distantezi de tine insuti, sa te observi, sa te analizezi, sa te adaptezi, sa te ameliorezi.

Dar ea mai poate servi si la a te detesta, a te dispretui, a te critica.

Insa aceste agresiuni fata de sine pot paraliza orice forma de actiune.

Pentru a înţelege pe deplin stima de sine, aceasta trebuie abordată atât cantitativ, cât şi calitativ.

Fara stima de sine, intreaga noastra personalitate va ramane sub influente exterioare.

Stima de sine e ceea ce ne permite sa luam tot ce e mai bun din influentele trecutului nostru, si, totodata, sa ne eliberam de ele, pentru a deveni noi insine.

Pentru a intelege pe deplin stima de sine, trebuie sa ai in vedere: nivelul, stabilitatea, armonia, autonomia, costul si locul central pe care problemele legate de aceasta il ocupa in viata ta.

Cand te gandesti la nivelul stimei tale de sine, iei in consierare toate evenimentele vietii ?

Cum reacţionezi la eşecuri? Dar la reuşite? Să zicem că ai succes în planul carierei, dar ce părere ai despre relaţiile tale?

Consideri că trebuie să ai, să faci şi să arăţi într-un anumit fel pentru a fi stimat de ceilalţi sau ai propriile valori după care te ghidezi?

A avea o stima de sine bună prezintă numai avantaje, insa lipsa recunoaşterii sociale şi a sentimentului de eficienţă personală conduc la fragilizarea stimei de sine.

O dată cu aceasta sunt activate reflexe de apărare care, în loc să protejeze persoana, mai mult îi fac rău.

Simptomele suferintei stimei de sine sunt: obsesia de sine, tensiunea interioara, sentiment de singuratate, sentiment de impostura, comportamente inadecvate fata de interesele noastre, tendinta de autogravare cand iti merge rau, adoptarea unor optiuni de viata contrare dorintelor noastre, dificultate de a cere ajutor, dependenta excesiva fata de normele si codurile grupurilor sociale, a te preface ca esti puternic, tentatia negativismului, caracter excesiv al emotiilor negative.

Interesul acordat stimei de sine ca fiind în centrul preocupărilor, atitudinea ofensivă şi cea defensivă, sunt principalele strategii de apărare abordate de stimele de sine joase şi de cele înalte şi fragile.

Deşi diferă în exterior, aceste strategii au în realitate aceiaşi baza: sentimentul de vulnerabilitate, care este constient in cazul stimelor de sine joase, precum si mai putin constient, ba chiar uneori total inconstient, in cazul stimelor de sine inalte si fragile.

Multe stime de sine sunt cu dezvoltare intarziata, dupa treizeci sau patruzeci de ani, indeosebi la persoanele care au trebuit sa se construiasca singure.

Inteligenta nu e facuta pentru a te face sa stralucesti, ci pentru a te adapta.

La fel este si cu stima de sine, ratiunea ei de a fi este stapânirea calma a procesului de ajustare la anturaj.

Practica acceptarii de sine

Primul pas catre schimbare incepe prin acceptarea de sine.

Acceptarea de sine nu este un simplu concept, ci un fel de a fi, iar cea mai bună calea prin care poate fi dobândită este practica repetată.

Pentru a practica acceptarea de sine, este necesar să acceptăm atât trecutul, cât şi prezentul.

De asemenea, trebuie să rămânem conştienţi mereu pentru a sesiza ce se întâmplă în interiorul nostru şi să facem efortul de a accepta ideea răului cel mai mare.

Oare e chiar atât de rău precum pare? Acceptarea este un instrument special adaptat nu pentru a suprima suferinta, ci pentru a-i limita extensia la intreaga persoana.

Persoanele cu o stimă de sine joasă au tendinta de a se critica foarte aspru.

Prin judecăţi, critici şi scoaterea în evidenţă doar a insuficienţelor, acestea ajung să se ascundă în întregime, doar pentru a ascunde o mică parte din ele.

Criticul interior se supune unei logici de perfectionism patologic si ineficient. Natura relaţiei pe care o avem cu noi înşine este cel mai bun barometru al stimei noastre de sine.

O bună stimă de sine se apropie cel mai mult de relaţia de prietenie.

De cele mai multe ori, ceea ce ne face să percepem diferite situaţii ca fiind un pericol pentru stima noastră de sine – de exemplu, să nu cunoaştem răspunsul la o întrebare când suntem într-un grup sau să pierdem la un joc – ţine de evaluarea noastră.

Ne spunem că nu e normal să nu ştim, sau că nu e normal să nu fim asemeni celorlalţi, iar asta ne împiedică să ne acceptăm şi să ne afirmăm.

Lărgind privirea asupra noastră, acceptându-ne slăbiciunile şi stabilind o relaţie amicală cu noi înşine, ne vom putea exprima mai usor nevoile emotionale si gandurile.

Ca să poţi să te afirmi, trebuie mai întâi să înveţi să te asculţi, să te respecţi, iar abia apoi să te arunci în valurile vieţii.

Să te afirmi este des înţeles greşit si are o conotatie de agresivitate.

Scopul nu este să iei locul celorlalţi, ci să-ţi iei propriul loc, să te arăţi lumii în timp ce ai grijă şi de legăturile tale sociale.

Poate părea dificil, mai ales dacă în prezent te simţi atât de jos încât nici nu îţi vine să scoţi capul la lumină.

Christophe André afirma ca „nu ne naştem gata afirmaţi, ci devenim”.

Iar dacă acest lucru nu se întâmplă în copilărie, printr-o educaţie care să ne încurajeze să ne exprimăm liber, o putem face la vârsta adultă, printr-un efort deliberat.

Morala: “Să nu te ascunzi in intregime ca sa ascunzi doar o mica parte din tine”.

Tu in relatie cu ceilalti

Nevoia de conexiune, de apartenenţă şi de acceptare, sunt nevoile fundamentale ale omului, relaţiile sociale reprezentând cea mai mare bogăţie pe care o putem avea.

Dacă suntem singuri, izolaţi sau relaţiile noastre suferă, nu putem să ne simţim bine.

Cu totii stim cat de dureroasa este experienta respingerii sociale.

Pe lângă căutarea de sine, avem nevoie să ne căutăm locul, activitatile si legaturile care ne dau sentimentul ca existam.

Majoritatea suferinţelor relaţionale provin din frică.

Frica de a fi uitaţi, respinşi, ridiculizaţi şi neiubiţi.

Nevoia de a fi recunoscuţi oferă un sentiment de existenţă socială, de existenţă pur şi simplu.

Tot aşteptând recunoaşterea, ajungem în final la o stare de fragilitate care transformă orice nimic într-o mare suferinţă.

Comparaţia şi competiţia, sunt alte două elemente ce au în centru stima de sine.

Ne dorim să fim mai buni decât ceilalţi şi să câştigăm. Să arătăm de ce suntem în stare.

Paradoxal, cu cât ai o stimă de sine mai bună, cu atât eşti mai eliberat de nevoia de performanţă.

În acelaşi timp, avem nevoie să ne inspirăm de la ceilalţi ca să progresăm, să îi observăm pe cei pe care viaţa ni scoate în cale.

Oricât am vrea să credeam că suntem unici şi autonomi, ne construim prin imitaţie.

Diferenţa constă în modelele pe care ni le alegem.

Iar în final, cel mai important este să ajungem la ceea ce se poate spune că este o formă de înţelepciune a stimei de sine, şi anume, capacitatea de a ne compara cu noi insine.

Un lucru e clar, stima de sine preferă dragostea! Surprinzator, exista o frecventa ”risipa de dragoste” la persoanele cu stima de sine joasa (“mi-au trebuit mai multi ani ca sa las garda jos in cuplul meu“).

Una dintre virtutile iubirii in privinta ranilor stimei de sine e ca ne determina, atunci cand este evident reciproca, sa ne descentram: nu ne mai gandim la noi, ci la celalalt.

Nu ne mai gandim la persoana noastra, ci la cuplul amoros pe care il formam.

Numeroase emotii sunt asociate cu dificultatile stimei de sine: furia, frica, tristetea, rusinea, stanjeneala, jena, teama de ridicol.

Iti intaresti legatura cu ceilalti, cand iti intaresti legatura cu sine prin: gentilete, generozitate, gratitudine, admiratie.

Învăţând să comunici cu adevărat, căutând mai mult apartenenţa decât diferenţa, fiind tu însuţi chiar şi atunci când te simţi neadecvat, vei avea parte de beneficii pe termen lung, atat interioare, cat si relationale.

Actiunea este oxigenul stimei de sine

„Acţionând, greşim uneori. Nefăcând nimic, greşim mereu” – Romain Rolland

Orice fiinta umana are nevoie sa simta si sa observe ca actele sale au o influenta asupra mediului si a ei insesi.

Evitarea nu ne învaţă nimic, insa confruntarea ne poate învăţa ceva. Uneori ne învaţă lucruri dureroase, dar măcar stim încotro să o apucăm.

A acţiona înseamnă a te expune la eşec, la judecată. “Suntem ceea ce repetam zi de zi”, scria Aristotel.

Dar dacă e să alegi între riscul unei eventuale respingeri şi cel al regretului, mai bine alegi prima variantă.

Deşi unele studii arată că eşecurile sunt mai dureroase dacă provin din acţiuni care nu au avut succes, decât din lipsa acţiunii, alte studii arată că oamenii regretă cel mai mult lucruri pe care nu le-au făcut.

Contradicţia provine din relaţia cu timpul – pe moment, regretăm mai ales lucrurile pe care le-am făcut, iar pe termen lung, lucrurile pe care nu le-am făcut.

O opţiune devine bună sau proastă prin ceea ce alegi să faci cu ea.

Feedbackul este o modalitate buna de a ne permite sa ne ajustam incetul cu incetul maniera de a gandi si de a actiona in functie de informatiile sale.

Feedback inseamna “a hrani inapoi” si este utilizat in psihologie pentru a desemna informatiile despre noi insine pe care le obtinem din mediul nostru inconjurator.

“Feedbackul pozitiv este deseori agrabil, dar feedbackul negativ este intotdeauna util”.

Sunt momente cand este necesar să dai dovadă de flexibilitate mentala, pentru a te opri dupa o bucata de timp, daca ai realizat ca atingerea obiectivului va fi prea costisitoare, in timp, din punct de vederea al energiei, in raport cu calitatea-pret a acestuia.

Și pentru a te simti in largul tau cu actiunea, trebuie uneori sa te desprinzi de ea.

Pentru asta ai nevoie de luciditate si stima de sine astfel incat sa nu te simti devalorizat de renuntare, de razgandire.

Trebuie sa actionam si pentru actiunea insasi, nu doar pentru ca sa reusim un rezultat sau sa reusim.

Actiunea ne schimba. “Ca sa faci bine ceva, trebuie uneori sa poti sa nu faci nimic”.

Multe personalitati cu stima joasa de sine au dat dovada de geniu (cazul lui Charles Darwin sau Dali, de exemplu).

Uitarea de sine

Cea mai mare parte a timpului o petreci cu tine. Cu cat progresam mai mult, cu atat uitam de noi, gandindu-ne mai curand sa traim, sa comunicam, sa invatam, sa savuram, sa iubim.

Oare ce ma aşteaptă după ce m-am preocupat atât de mult de mine?

Pot spune doar ca m-am pregătit pentru a ma aşeza confortabil în centrul vieţii mele.

Acum poţ fi eu insami cu adevărat prezenta, in momentul prezent, cautandu-mi locul in viata si in relatia cu ceilalti.

Nu mai depind de ei, de părerile lor despre mine si de ceea ce spune societatea că e bine sau rău.

Acum pot spune ca exist si ca este normal sa fiu imperfecta in normalitatea aceasta noua a mea.

Îl aud limpede pe Saint-Exupery, spunand ”Înţeleg sensul umilintei. Ea nu este denigrare de sine. Este principiul insusi al actiunii”.

Si Acum incepe viata mea fara mine.

Concluzie – Carte: Imperfecti, liberi si fericiti: Practici ale stimei de sine de Cristophe André

Cartea ”Imperfecti, liberi si fericiti: Practici ale stimei de sine”, scrisă de Cristophe André oferă o sursă valoroasă de informare si exemple pentru o înțelegere profundă a conceptului de stimă de sine.

Aceste concepte ne pot fi utile atât in practica noastra de psihoterapie, cât şi in propriul proces de cunoaştere si dezvoltare, la care putem reveni oricând pentru referință.