Cum se nasc emoțiile?

Conștiința este vastă, infinită.

Conștiința este mai mare decât noi și ea ne conține pe noi.

Mintea se află în interiorul conștiinței. Cercetătorii neuroștiinței demonstrează că emoțiile noastre sunt construite de creierul nostru.

Așadar, emoțiile, dorințele, ambițiile iau naștere în mintea noastră.

Alți maeștri ne spun că, de fapt, inima este creierul nostru, în inimă fiind sediul emoțiilor, dorințelor și al iubirii.

Aș putea spune că inima este la mijlocul distanței între minte și conștiința de sine.

Mintea, de fapt, proiectează anumite emoții, iar în spatele minții este Sinele tău real, care vrea să se manifeste în adevărata sa puritate. Sinele tău este întotdeauna prezent, aici și acum.

Mintea gândește, iar inima simte, fiind aceleași aspecte ale stărilor de conștiință. Calitatea și puritatea trăirilor tale o găsești în adevărul cu care privești la experiențe.

Noi nu recunoaștem și nici nu identificăm emoțiile, noi ne construim pe loc propriile experiențe emoționale și percepțiile emoțiilor celorlalți.

Noi suntem arhitecții propriei noastre experiențe.

Ne uităm la chipurile și la corpurile celorlalți, care par să ne anunțe ceea ce simt ei, fără vreun efort din partea noastră, chiar și atunci când nici oamenii înșiși nu își dau seama de existența lor.

Mi se pare că detectez emoțiile chiar și atunci când îmi privesc motanul care toarce fericit, atunci când îl mângâi.

Posibil ca aceste idei să nu se potrivească cu experiențele tale de zi cu zi, în care emoțiile par să se ivească asemenea unor mici explozii care întrerup ceea ce gândeai sau făceai înainte cu o clipă. Da, așa este, emoțiile sunt copleșitoare uneori.

Reprimarea emoțiilor

A fost o perioadă în viața mea în care nu am considerat emoțiile ca fiind ceva valoros.

Cauza oricărui insucces școlar a fost considerată ca fiind o emoție de-a mea “necontrolată”, astfel atrăgându-mi multă judecată din partea altora.

În copilărie mi se repeta să fiu “stăpână pe mine”, astfel ca emoțiile să nu se observe.

Cu toate astea, emoțiile ieșeau la suprafață sub diferite forme vizibile celorlalți, manifestate ca bucurie, trisțete, frică, teamă, rușine, timiditate, gelozie și altele.

O emoție nu e un ceva de controlat, o emoție este de înțeles, de acceptat, de vindecat și integrat în psihicul tău.

Cu cât lupți ca o emoție să nu iasă la suprafață, cu atât ea va ieși mai repede la iveală.

Partea conștientă (definită ca 5% din structura psihică) nu va putea susține presiunea unui subconștient de nouă ori mai mare.

Toate emoțiile pe care le trăim sunt bune și fiecare emoție are beneficiile ei pentru fiecare dintre noi.

Frica este bună, de exemplu, ne face să ne apărăm de un potențial pericol.

Fiecare reacționăm diferit la pericol.

Astfel, fiecare alegem inconștient mecanisme de tip luptă, de tip fugă sau de tip îngheț.

Reprimarea înseamnă să fii altfel decât ești cu adevărat

Reprimarea înseamnă să trăiești o viață pentru care nu ai nicio chemare, să faci lucruri pe care nu dorești să le faci, să fii altfel decât ești tu.

Ceea ce reprimi se numește partea reprimată sau inconștientă și se înmagazinează în subconștient.

Ceea ce accepți se numește parte conștientă. Diviziunea aceasta a psihicului nu este normală.

Subconștientul mai este numit „lada de gunoi”, în care noi aruncăm tot ce este respins de noi și de societate.

Cu cât aruncăm mai mult, cu atât ajungem să purtăm în noi această greutate, care ajunge să ne apese și să se manifeste în tot trupul nostru, în oase, în bătăile inimii.

Psihologii susțin că aproape 80% din boli sunt cauzate de emoțiile reprimate.

Marea majoritate a atacurilor de cord sunt manifestări ale mâniei reprimate în inimă, ale urii care a otrăvit inima. Așadar, controlul emoției reprimă, iar transformarea emoției exprimă.

Ce face mintea?

Mintea noastră este plină de gânduri, iar un gând generează o stare emoțională care se manifestă în corp, corpul se manifestă prin comportamentele noastre și prin senzațiile corporale.

Deci, cum gândești, așa te simți și te comporți.

Mintea noastră conține emoții, sentimente, gânduri care provin din exteriorul nostru, acestea putând fi manipulate de lumea exterioară.

Misticii afirmă că noi suntem mai presus de mintea noastră plină de toate aceste lucruri.

Cu alte cuvinte, dacă trăiești o stare de nervozitate nu înseamnă că ești o persoană nervoasă.

Fiecare dintre noi ajungem să ne identificăm cu emoțiile noastre și asta nu este întotdeauna benefic atunci când este vorba despre emoțiile negative. 

Așa poți ajunge să te blochezi în anumite convingeri limitatoare referitoare la identitatea ta.

Inima – izvorul iubirii conștiente

Corpul nostru este alcătuit din miliarde de ființe care depind de noi.

Aceste ființe sunt celulele noastre, iar fiecare celulă este o ființă vie. Ele lucrează pentru noi în deplină armonie.

Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru aceste ființe vii din corpul nostru.

Le putem asigura nevoile, le putem iubi, dar le putem face și rău.

Am participat la un grup de terapie în care am lucrat cu corpul.

Întreg grupul funționa ca un mare corp, iar fiecare participant reprezenta o celulă.

Conducătoarea grupului ne alerga pe toți, într-un spațiu al unui mare oraș, iar noi, în rol de celule ale corpului, trebuia să o urmăm, menținându-ne uniți și urmând-o îndeaproape.

Erau și celule care rămâneau în urmă sau care se mișcau haotic și nu în ritmul grupului.

În mod particular, o celulă părea că se mișca dinadins în contratimp și contra ritmul grupului.

La un moment dat, conducătoarea ne-a oprit și fiecare am rămas fixați în locul în care ne găseam.

Conducătoarea a început să lucreze cu acea celulă dezorganizată, iar noi priveam cum încerca să o ghideze și să se încadreze în grup.

A durat mai mult timp, celula nu se lăsa îndrumată.

Ușor, ușor, noi, celelalte celule, instinctual, am început să ne apropiem de celula dezorganizată ca să o adoptăm, să o hrănim și să o îmbrățișăm.

Am ajuns, după mai mult exercițiu și timp, să o integrăm în corpul grupului, îmbrățișând-o cu iubire deplină.

Așa fac și celule din corpul nostru fizic, se sprijină, se hrănesc una pe cealaltă și ne feresc de boală.

Pentru celulele noastre, noi suntem Dumnezeul lor, astfel că celulele își arată iubirea lor pentru fiecare dintre noi.

Ce am învățat

Am învățat astfel că, corpul meu este frumos și că este necesar să-mi accept corpul, să-i permit să se miște liber, să primească liber și să dăruiască liber.

Am învățat că atunci când inima noastră se deschide către o altă persoană, trăim un moment de iubire necondiționată.

Aceasta este iubirea necondiționată, să îmbrățișezi o altă persoană și să reacționezi fără rețineri, de dragul binelui.

Când suntem iubiți ne simțim recunoscuți, observați, hrăniți, susținuți, precum s-a simțit acea “celulă” din grupul nostru.

Dorința inimii este să răspândească liber căldura omenească, fără să limiteze sau să condiționeze acest schimb.

Emoțiile elevate vin din deschiderea inimii, ne invadează întreaga ființă, fiind capabile de adevărate miracole.

Fii propriul tău observator

Când am început să lucrez la dezvoltarea mea și să cunosc cine sunt, am descoperit că pot să mă observ pe mine la fel de bine cum făceam cu alții.

Propria observare, numită și proces de autoreflecție, îmi permite să-mi observ gândurile, inclusiv emoțiile prin care trec, fără să mă identific cu ele.

Această observare mă centrează pe interior, mă calmează de cele mai multe ori, astfel încât să nu mă identific cu gândurile și cu emoțiile mele.

Majoritatea emoțiilor se află în subconștient, iar când emoțiile ajung în mintea conștientă ne pot copleși.

Așa îmi explic faptul că mă sperii atât de tare de emoțiile mele.

Mă refer la faptul că o emoție de intensitate mare poate să îți creeze o stare de agitație și nervozitate.

O stare de iubire pentru o altă ființă poate crea haos în micul tău univers ordonat, la fel precum o stare emoțională de teamă te poate copleși. 

Când ne vom conștientiza stările emoționale cu luciditate, vom înțelege ce se petrece cu noi și în viața noastră.

Noi nu suntem una nici cu corpul nostru, nici cu gândurile, nici cu emoțiile noastre.

Eu susțin că și emoțiile negative sunt bune, dacă sunt autentice.

De altfel, atunci când observ o emoție și aceasta îmi cuprinde întreaga ființă și mă simt bine, știu că această emoție este pozitivă.

Atunci când observ o emoție, precum și modul în care această emoție se manifestă în corp prin senzații, în lumina observării acesteia, îmi dau seama dacă aceasta este negativă.

În creier se află centrii durerii, dar mintea este cea care amplifică o emoție negativă.

Așadar, durerea este reală, însă suferința este ceea ce tu alegi să trăiești.

Vindecarea corpului emoțional

Când mă gândesc la vindecarea corpului emoțional, îmi vine în minte imaginea unui corp care s-a îmbolnăvit și este plin de răni care s-au infectat.

Ca să le vindecăm, apelăm la un medic, care va folosi un bisturiu pentru a curăța rănile, apoi va aplica un remediu pe ele și le va păstra curate până se vor vindeca și nu te vor mai durea.

Pentru a-ți vindeca corpul emoțional este nevoie să facem același lucru.

Trebuie să deschidem mai întâi rănile și să le curățăm, să punem pe ele un remediu și să le păstrăm curate până se vindecă de la sine.

Adevărul – bisturiul prin care deschidem rănile

Ca să deschidem aceste răni vom folosi bisturiul adevărului.

Adevărul este precum un bisturiu, căci descoperirea tuturor minciunilor este un proces foarte dureros.

Rănile corpului nostru emoțional sunt acoperite de sistemul de minciuni, de sistemul nostru de negare pe care ni l-am creat pentru a ne proteja de durerea provocată de aceste răni.

Dacă ne vom privi rănile prin ochii adevărului, vom sfârși prin a ne vindeca.

Putem începe prin a practica adevărul prin noi înșine.

Marii Maeștri ai umanității au spus: “Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

Ceea ce ți s-a întâmplat nu a fost ceva ce ți-ai dorit, a fost ca un vis urât în care cineva a abuzat de tine. Cu toate acestea nu are sens să te autocondamni și să-ți refuzi să trăiești bucuria vieții.

Nu este deloc necesar să suferi încontinuu pentru această experiență.

Este alegerea ta. Primul pas în vindecare este folosirea adevărului, precum bisturiul care curăță rana.

Vei constata că nedreptatea care a creat rana nu mai este de actualitate.

Acum, în acest moment, ea nu mai este adevărată. Acum, în clipa prezentă, această nedreptate nu mai este adevărată.

Ceea ce credeai nu mai este de actualitate. Trăim într-o lume în care adevărul este relativ.

El se schimbă tot timpul, căci noi trăim într-o lume a iluziilor.

Ceea ce este adevărat acum nu trebuie să rămână neapărat adevărat și mai târziu, iar mai apoi să devină din nou adevărat.

Adevărul este un întreg concept, de multe ori poate fi folosit împotriva noastră ca fiind o minciună (vezi scena condamnării lui Iisus Hristos).

Sistemul nostru de negare este atât de puternic, încât totul devine foarte complicat.

Ne vine destul de dificil să mai recunoaștem adevărul adevărat de minciuni, aș putea spune că se amestecă adevărul cu minciunile, straturi-straturi, precum foile de ceapă.

În final, este foarte posibil să îți dai seama că și tu minți la fel ca ceilalți.

Vorbesc de minciunile pe care ni le spunem ca să ne protejăm de durere și de suferință puternică.

Aș vrea să nu mă crezi pe cuvânt, procesul acesta este individual, iar cheia este să fii foarte sincer cu tine, asumat și dispus să parcurgi toată această “vale a plângerii”, chiar dacă te va durea ca și cum ai tăia în carne vie.

Secretul este să devii mai înțelegător cu sentimentele tale, cu emoțiile pe care le ai, căci acestea joacă un rol bine definit în totalitatea ființei tale.

Iertarea – balsamul miraculos

Alt aspect important pe care l-am descoperit în călătoria inimii mele este să nu te iei prea tare în serios. Nu crede prea tare în toate “adevărurile” pe care ți le spui. Acestea sunt minciuni și otravă pentru sufletul tău.

Nu crede în propriile tale limite, nu crede când îți spui că nu mai poți, că nu ai să reușești, că nu meriți, că nu ești suficient de bun, nu crede că îți lipsește frumusețea și inteligența.

Nu crede în vocea interioară care îți spune că ești prost și nu vei avea succes.

Mai bine deschide-ți inima, deschide-ți urechile și ascultă glasul inimii tale. Mintea ne minte, cam 80% din convingerile pe care le avem sunt minciuni, căci așa am fost programați să credem.

Nu crede pe nimeni, sau poate doar anumite aspecte.

Când rănile tale emoționale vor fi vindecate, nu vei mai simți nevoia să-i crezi pe alții.

Nevoia de a-i crede pe alții are la bază nevoia ta de a fi acceptat. Când vei fi vindecat emoțional vei începe să vezi lucrurile mai clar, iar lucrurile se întâmplă rapid.

Tu nu ai nevoie să fii salvat de cineva din exteriorul tău.

Tu ești cel care îți creezi drumul către o lume de vis.

Bunul tău simț este cel care te conduce către lumea visată de tine, căci doar acesta este propria ta creație.

Vindecarea rănilor se face prin aplicarea unui balsam miraculos numit iertarea.

Iertând pe cel care te-a rănit îți faci un mare bine, căci nu merită să suferi de fiecare dată când îți amintești de ceea ce s-a întâmplat.

Iubirea de sine – pasul final al procesului de vindecare

După ce am curățat rana și am aplicat iertarea, avem nevoie să aplicăm un remediu foarte puternic.

Acesta este iubirea, care accelerează procesul de vindecare. Nu există alt remediu mai miraculos decât iubirea necondiționată.

Procesul de iubire începe inevitabil cu iubirea de sine. Înțelegi acum de ce este important să ierți și să te iubești pe tine, și astfel să te vindeci.

Iertând și iubindu-te pe tine ieși din ciclul nesfârșit al suferinței, astfel încât să poți iubi alți oameni.

Acesta este procesul de vindecare: adevărul, iertarea și iubirea de sine. Aceste remedii ne-au fost date de Marii Maeștri ai lumii, Iisus Hristos, Buddha, Krishna.

Tot ceea ce există este așa cum este. Adevărul nu trebuie justificat.

Eu cred în totalitatea vieții, în alternanța dintre noapte și zi, alternața dintre zilele călduroase și însorite și zilele înnorate și cu ploaie.

Cred că ne putem bucura de tot ceea ce ne oferă viața. Secretul este să fim autentici în trăirile noastre.

Atât virtutea, cât și păcatul se referă la realizările noastre interioare.

Rămâne doar autenticitatea, cea care ne permite să observăm o viziune a realității absolute. 

Autenticitatea înseamnă să existăm simplu și în adevăr, căci ceea ce este adevăr cunoaște adevăr, iar ceea ce e real poate cunoaște ceea ce e real.

Acum, că avem la dispoziție aceste unelte si tehnici, precum cea pe care ți-o voi oferi în articolul următor, îți adresez următoarea întrebare: “Ce alegi să faci cu ele?”

Bibliografie selectivă

Barrett, F.L. (2017). Cum iau naștere emoțiile: viața secretă a creierului. Cluj-Napoca: A.S.C.R.

Hawkins, David, R., M.D., Ph.D (2011). Vindecare și recuperare. București: Cartea Daath.

Osho (2014). Emoțiile. Cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă. Brașov: Editura Mix.

Ruiz, M. (2002). Arta de a iubi. Brașov: Editura Mix.

Welwood, J. (2006). Călătoria inimii. Calea iubirii conștiente. București: Elena Francisc Publishing.