„Fiecare persoană are nevoie de un TU pentru a deveni un EU implinit”.
(Martin Buber)
Fericirea, pacea, iubirea, bucuria, armonia, curajul, bunătatea, înțelepciunea sunt toate în noi, dar de regulă nu realizăm asta, pentru că le căutăm în afară sau le cerem de la alții.
Misiunea sufletului nostru este de a fi fericit, iar pentru a fi fericiți trebuie să ne punem patru întrebări fundamentale și să ne găsim răspunsurile adevărate:
- Cine sunt eu?
- De unde am venit eu?
- Care este scopul meu în viață?
- Ce am de făcut în această viață?
Ne aflăm pe Pământ pentru a evolua, iar pentru a ne dezvolta și a crește din interior către exterior, înseamnă să ne iubim și să-i iubim pe ceilalți.
Se vorbește mult despre a te iubi sau iubirea de sine. Iubirea este un concept complex și subiectiv pentru fiecare dintre noi, căci, câți oameni există, atîtea forme de iubire pot fi.
Cei care au studiat arta de a iubi, ne spun că există mai multe feluri de a iubi:
- Iubirea lui Dumnezeu – infinită, necondiționată, omnipotentă către toată Creația.
- Iubirea Îngerilor – necondiționată.
- Agape – necondiționată, totală către toate ființele.
- Iubirea aproapelui – include iubirea lui Dumnezeu, dăruirea necondiționată, compasiunea, iertarea și acceptarea.
- Prietenia – o formă de iubire a aproapelui, care nu depide de legăturile de rudenie sau de atracția fizică.
- Iubirea filială – între părinți, copii, frați, surori. Este în funcție de legăturile de rudenie și energetice.
- Dragostea (eros) – între bărbat și femeie, cu atracție fizică, compatibilitate vibrațională, dăruire reciprocă, baza familiei, a copiilor.
- Pasiune (eros inferior) – este numai dragoste senzuală, care se poate transforma rapid în ură.
A învăța să te iubești și să te prețuiești este una dintre primele cele mai dificile lecții pe care o avem de învățat.
Iubirea de sine înseamnă să ai grijă de tine, iar acest fapt, nu este un act de egoism.
Egoism este atunci când doar tu contezi și ajungi să-i manipulezi pe ceilalți, prin orice mijloace, pentru propriul tău scop.
De aceea, mie îmi place să spun că, atunci când ai grijă de tine, ești la nivelul la care înveți să te iubești, adică, îți cunoști nevoile individuale, ai grijă să ți le împlinești și ești bine cu tine.
Când ești conștient de tine, cine ești cu adevărat, ce nevoi ai (fizice, emoționale, relaționale) ești la nivelul în care începi să crești în interiorul tău, să ai o imagine bună de sine, să te respecți, să fii congruent cu ceea ce simți, spui și trăiești.
A te respecta înseamnă să-și cunoști valorile personale și să trăiești aliniat cu acestea.
Îți las o întrebare puternică de reflecție pentru tine, care te va face să te gandești la ceea ce este important pentru tine:
- Ce este important pentru mine?
Pentru a înțelege sensul atât de profund al acestei întrebări, trebuie să te descoperi cine ești, de unde vii, care este scopul sau misiunea vieții tale și ce să faci ca să-ți împlinești misiunea.
Acceptarea este drumul către vindecarea ta
David Hawkins, doctor în psihiatrie și un om ajuns la un nivel de conștiință înaltă a realizat “Harta Scalei Conștiinței” (HSC), el descrie aceste măsurători în cărțile sale, vezi și “Putere versus Forță”.
Astfel, David Hawkins stabilește un etalon de 200, al curajului-integrității-adevărului, nivelul și energia ta reprezentând faptul că te împuternicești și te afirmi în viața ta, în direcția de acțiune pe care ți-o stabilești.
Pentru a ajunge la nivelul de iubire (500HSC), este necesar ca în procesul tău de creștere și devenire să parcurgi câteva alte niveluri esențiale și să (te) înțelegi, să ai conștientizări despre tine, sătransformi aceste momente de „aha” pentru tine în acțiuni care să te facă fericit, împlinit, să te simți bine.
Mai mult, procesul tău de descoperire, dezvoltare și transformare trebuie să ajungă și la partea din psihic de sub nivelul 200HSC (adică, subconștient care este majoritar 99% din psihicul nostru) și să lucrezi cu fricile, îngrijorările, rușinea, vina, apatia, suferința, mânia, și alte emoții similare.
În viață este obligatoriu să ne asumăm responsabilitatea pentru propria viață.
Când ești asumat în propria ta viață, acțiunile tale sunt bine direcționate și înseamnă că tu ești dedicat rezolvării problemelor.
Atunci când mă accept pe mine, profund și în totalitate, accept de fapt și faptul că uneori mă pot enerva, infuria, că pot simți rușine sau vină ș imp învinovățesc.
Accept, permit acestor emoții să existe în psihicul meu, le dau voie să existe pentru a le face loc și astfel să le pot normaliza.
Prin acceptare de sine, depășesc ceea ce neg și resping la mine (sinele negat / sinele pierdut) și astfel îmi devine mai ușor să ating calmul și echilibrul.
Acceptarea de Sine este foarte bună pentru a te armoniza când simți că ești în conflict cu tine însăți. psihologic, își explic prin faptul că recuperezi acele părți negate ale sinelui tău, devii conștient de nevoile tale individuale, și mai mult de atât, înțelegi că și ceilalți au aceleași drepturi ca și noi și respectăm acest lucru.
Accept faptul că ești o ființă cu opinii diferite, că ești diferit, și te privesc cu curiozitate pentru a-ți înțelege acel “are sens ceea ce îmi spui, trăiești, simți”.
Acceptarea corespunde adevărului sacru: “Iubește-te pe tine însuți”.
Când iubirea de sine nu mai funcționează?
Iubirea de la 500 (HSC) a lui David Hawkins este acea iubire necondițională, către toate ființele. Iubirea de sine funcționează până la un punct, acela de a învăța să ai grijă de tine, de a fi capabil să-ți satisfaci nevoile proprii, să știi cine esți și ce vrei.
După acest nivel, iubirea de sine se dezvoltă la nivelul relațiilor tale, atunci când te simți în conexiune și siguranță în acele relații sigure și sănătoase, incluzând și relația ta de cuplu.
A iubi este de o stare de fi, de a te raporta la lume, în care să poți ierta, să acorzi atenție și energia ta și să acționezi în principiile iubirii necondiționate.
Atunci când acțiunile tale vin din inimă, îți vei raporta acțiunile pentru împlinirea scopului vieții tale.
Fă lucrurile precum ți le-ai dedica în întregime lui Dumnezeu, iar acestea vor fi cât se poate de pure, așa cum este și scopul pentru care exiști în această viață. Iu
birea de la nivelul acesta se concentrează asupra binelui vieții oamenilor și o data cu deschiderea inimii ți se vor deschide și alte capacități, precum intuția și viziunea pentru a contribui la binele tuturor.
Cea mai universală rană emoțională este din cauza faptului că noi înșine nu putem accepta iubirea.
Nu ne este la îndemână să ne iubim, de cele mai multe ori, învățați că trebuie să dăruim, confundam grija față de noi cu egoismul.
A învăța să ne iubim , să avem grijă de noi, a ne da dreptul să facem în primul rând pentru noi, presupune, unori, un îndelungat proces de terapie individuală.
Chiar și atunci când primim iubirea, sau partenera /-ul face acele schimbări pentru a ne dărui iubirea, noi continuăm să nu acceptăm.
A da și a primi generează fluxul iubirii, din bucuria celui care a primit din dăruirea celuilat.
A ne iubi pe noi înseamnă să privim cu compasiune, întelegere, curaj, bunăvoință, bunătate, curaj la copilul nostru interior care nu a cunoscut aceste emoții în copilărie.
Cum să ne iubim și să ne imaginăm că știm ce este această emoție de iubire dacă noi nu am cunoscut-o în copilărie.
Este ca și cum nu ai modelul adecvat pe acre să-l urmezi și să-l aplici în relațiile tale din viața de adult.
Cum poți tu să-ți oferi atâta iubire, încăt să te vindeci, cînd în relațiile tale de bază, nu ai învățat ce este iubirea?
Adevărata vindecare vine în relații în care te simți conectat și în siguranță.
În AND-ul nostru există gena prin care suntem programați să rămânem conectați la un grup, la comunitate pentru a ne asigura supraviețuirea speciei, la fel precum, celulele sănătoase îmbrățișează celula canceroasă pentru a o vindeca.
Ceea ce ai tu de învățat este să accepți detașat ceea ce vine în viața ta și către tine, iar în primul rând, să te accepți pe tine (ființă cu identitate, unicitate și calități proprii) și să-ți deschizi inima pentru iubire.
Da, o să-mi spui că nu e ușor, sau că nu știi să o faci. Este adevărat, însă poți învăța, ai nevoie de resurse: asumare, observare, învățare, conștientizare, perseverență, cu acțiuni dedicate, zilnic, răbdare, încredere și credință, căci scopul tău este deja împlinit.
În relații ne naștem, în relații ne rănim, în relații ne vindecăm. (H. Hendrix & L.K.H. Hunt)
Orice formă de terapie este vindecătoare în sine, atunci cînd există conectare, siguranță într-o alianță și relație terapeutică în scopul binelui omului.
Mai presups decât orice, fiecare dintre noi caută conectarea cu acele părți din noi înșine pe care le-am reprimat, cu alți semeni și cu universul extins.
Nu putem să experimentăm viața în toată plenitudinea ei decât dacă avem o relatie strânsă cu o altă ființă umană.
Plenitudinea și bucuria sunt stările originare cu care ne-am născut, și acestea sunt stările de împlinire, pe care le căutam în călătoria noastră de dezvoltare.
Daca nu ne simtim conectati, asta se explică prin faptul că, ni s-a intamplat ceva care a întrerupt conșientizarea noastră referitoare la conectare.
Iluzia separării determină majoritatea dintre noi (fie cupluri, fie indivizi), să apeleze la diverse tipuri de terapie și se asociază în comunități.
Cercetările din domeniul relațiilor consideră că, sursa tuturor problemelor cu care se oamenii, este deconectarea de la universul-sursă și, prin urmare, de la noi înșine care afectează toate relațiile noastre.
Un lucru pe care să ți-l iei de aici este că iubirea de sine este un prim pas extrem de important în deschiderea ta către iubirea deplină, totală și pentru binele oamenilor.
Acceptarea de sine este drumul către vindecare și iubirea către toate ființele umane. Este necesar să te simți conectat și în siguranță într-o relație pentru a atinge iubirea.
