Cum folosim puterea unui rol fără să închidem dialogul, de ce nu orice decizie fermă înseamnă abuz și ce putem învăța din triunghiul dramatic al lui Karpman.

Camelia Buligoanea · psiholog clinician, psihoterapeut integrativ, terapeut certificat Imago

În viața de zi cu zi ne întâlnim cu oameni care au roluri și responsabilități diferite: manageri, medici, psihoterapeuți, avocați, preoți sau profesori. Uneori, rolul lor vine cu autoritate, expertiză ori influență. Acestea pot ajuta la organizarea vieții comune și la luarea unor decizii.

Felul în care sunt folosite ține însă de fiecare persoană și de relația cu cei din jur.

Ce este autoritatea și ce nu este ea

Autoritatea poate fi înțeleasă ca dreptul sau responsabilitatea de a ghida, de a decide ori de a reprezenta ceva într-un anumit context. Ea nu este același lucru cu competența profesională.

Competența presupune cunoștințe și abilități; empatia ține de felul în care ne raportăm la experiența celuilalt. Comunicarea este modul în care transmitem ceea ce gândim și decidem. Comportamentul se vede în acțiunile concrete și în felul în care acestea îi ating pe ceilalți.

De ce o poziție de autoritate face dialogul mai dificil

În relațiile dintre oameni există întotdeauna o formă de interdependență. Avem nevoie unii de alții, chiar dacă responsabilitățile și puterea de decizie nu sunt distribuite în mod egal.

De aceea, o poziție de autoritate poate face dialogul mai dificil: persoana cu mai puțină putere poate ezita să pună întrebări, să nu fie de acord sau să ofere feedback.

Aceeași întrebare apare și acasă: într-un cuplu, cine are „ultimul cuvânt” și ce se întâmplă cu cel care nu îl are? Despre felul în care se joacă aceste roluri în relația de cuplu am scris mai pe larg în articolul despre terapia de cuplu.

Triunghiul dramatic al lui Karpman, folosit cu grijă

Triunghiul dramatic al lui Stephen Karpman poate fi folosit ca o lentilă pentru a observa unele tipare relaționale care se repetă în momente de tensiune. În acest model apar rolurile de Victimă, Salvator și Persecutor. Ele descriu poziții care pot apărea într-o interacțiune, nu identități fixe și nici diagnostice.

O persoană nu ajunge în poziția de Persecutor doar pentru că are autoritate, stabilește o limită sau ia o decizie fermă.

E mai util să privim cu atenție comportamentele concrete: se repetă? Ce efect au asupra celuilalt? Există loc pentru întrebări, explicații și feedback? (Karpman, 2019).

Nici expresia „identificarea cu agresorul” nu este sinonimă cu rolul de Persecutor din triunghiul dramatic. Sunt concepte diferite, iar folosirea lor cu grijă ne ajută să descriem mai exact ceea ce se întâmplă, fără să transformăm o observație despre o relație într-o etichetă despre un om.

Cum arată o autoritate folosită cu grijă

Poate că, în loc să ne grăbim să judecăm, ne putem întreba cum arată o autoritate folosită cu grijă.

Într-o echipă, de pildă, un coordonator poate avea de luat o decizie dificilă și, în același timp, poate asculta informațiile celorlalți, poate explica motivele hotărârii și poate rămâne deschis la impactul ei.

A asculta nu înseamnă să renunți la responsabilitatea rolului, ci să ții cont că munca se construiește împreună.

Când ne folosim autoritatea la locul de muncă, putem încerca să rămânem clari și fermi, păstrând în același timp respectul și curiozitatea față de ceilalți.

Ne putem întreba: am lăsat loc pentru dialog? Am ascultat și cealaltă perspectivă? Dacă felul meu de a comunica a rănit sau a închis conversația, pot să recunosc și să repar?

Autoritatea devine mai înțeleaptă atunci când este însoțită de responsabilitate, iar responsabilitatea ține seama de relațiile de care depindem cu toții.

Când autoritatea se activează ca reacție, nu ca decizie

Uneori, o reacție dură nu vine din rol, ci din propria istorie emoțională. Dacă tonul urcă brusc sau o discuție aparent simplă scapă de sub control, poate fi util să înțelegem ce se activează de fapt. Am scris despre acest mecanism în articolul despre copilul interior în relația de cuplu și despre felul în care ne „aprindem” atât de repede în cuplu.

Dacă îți este greu să separi rolul de reacție, o discuție în psihoterapie individuală poate ajuta, iar dacă tiparul apare în relația de cuplu, poți vedea concret ce se lucrează în terapia de cuplu.

Întrebări frecvente despre autoritate în relații

Ce înseamnă autoritatea într-o relație?

Înseamnă responsabilitatea de a ghida, de a decide sau de a reprezenta ceva într-un context dat. Ea poate veni din rol (manager, medic, profesor), dar nu se confundă cu competența, cu empatia sau cu dreptul de a răni.

Orice decizie fermă este o formă de abuz?

Nu. O decizie fermă, explicată și asumată poate fi parte din responsabilitatea rolului. Problema apare când decizia închide dialogul, repetă un tipar și nu lasă loc pentru întrebări sau feedback.

Ce este triunghiul dramatic al lui Karpman?

Este un model care descrie trei poziții ce pot apărea în interacțiuni tensionate: Victimă, Salvator și Persecutor. Sunt poziții, nu identități sau diagnostice, iar folosirea lor cu grijă ajută la observarea comportamentelor concrete.

Cum pot verifica dacă folosesc autoritatea cu grijă?

Trei întrebări simple: am lăsat loc pentru dialog? Am ascultat și cealaltă perspectivă? Dacă felul meu de a comunica a rănit, pot să recunosc și să repar?

Se poate lucra acest lucru în terapie?

Da. În psihoterapie se poate explora relația cu autoritatea – atât ca persoană care o deține, cât și ca persoană care o resimte – și se pot exersa modalități de comunicare mai clare și mai respectuoase.

Un exercițiu scurt

Gândește-te la o situație recentă în care ai avut autoritate. Notează trei lucruri: ce ai decis, ce ai explicat și ce întrebare ai primit. Dacă ultima rubrică e goală, probabil că locul pentru dialog a fost prea mic.

Dacă vrei să lucrezi pe o situație concretă, poți programa o discuție.

Bibliografie

Karpman, S. B. (2019). Script Drama Analysis II. International Journal of Transactional Analysis Research & Practice, 10(1), 21-39. https://doi.org/10.29044/v10i1p21

Coutifaris, C. G. V. & Grant, A. M. (2022). Taking Your Team Behind the Curtain: The Effects of Leader Feedback-Sharing and Feedback-Seeking on Team Psychological Safety. Organization Science, 33(4), 1574-1598. https://doi.org/10.1287/orsc.2021.1498

Edmondson, A. C. & Bransby, D. P. (2023). Psychological Safety Comes of Age: Observed Themes in an Established Literature. Annual Review of Organizational Psychology and Organizational Behavior, 10, 55-78. https://doi.org/10.1146/annurev-orgpsych-120920-055217