Capacitatea de a avea încredere și de a simți că acest sentiment este reciproc este o conexiune esențială în orice relație.
Încrederea este un liant emoțional în cadrul relației care vă ajută să vă simțiți în siguranță, conectați și protejați. În cadrul relației de cuplu, încrederea este, de fapt, baza fundamentală a relației voastre.
Ce anume susține existența acestui sentiment și ce anume îl poate distruge?
Cuplurile se pot confrunta de-a lungul relației lor cu numeroase provocări.
O provocare cu care se confruntă multe cupluri căsătorite sau nu, este infidelitatea. Aventurile amoroase reprezintă o distrugere a încrederii între cei doi parteneri, echivalentul trădării partenerului.
În aceste situații, clienții care vin la terapie, spun că se simt dezamăgiți de partener și că nu mai au încredere în el sau ea.
Cei mai mulți, dacă îi întreb, despre ce înseamnă încrederea pentru ei, le este dificil să pună în cuvinte aceste sentiment, însă spun mai ușor ce înseamnă să o piardă.
Pentru fiecare dintre noi, încrederea poate însemna ceva diferit. Încrederea este importantă în variate tipuri de relații, între membrii familiei, la serviciu și în cadrul comunității.
Într-un cuplu, încrederea este viziunea comună a celor doi parteneri, care se construiește împreună.
De exemplu, tu poți avea încredere absolută în calitățile de tată ale partenerului sau că acesta va gestiona corespunzător resursele financiare ale familiei.
Iar tu, soțul, ai încredere în soția ta că va ține cont de nevoile tale emoționale.
Ceea ce înseamnă că încrederea în cuplu se formează de-a lungul anilor pe măsură ce relația s-a dezvoltat și maturizat.
Uneori, partenerii de cuplu pot spune cu claritate ceea ce înseamnă încrederea pentru ei însă sunt zone în care încrederea este neclar definită.
Pentru parteneră poate fi un gest foarte mic, precum faptul că nu a răspuns la telefon sau la mesaje suficient de repede, a întârziat la cină acasă și a uitat să o anunțe.
Te mai poți întreba dacă partenerul îți va fi mereu credincios sau dacă va fi capabil să-și păstreze serviciul și să nu creeze alte probleme în familie.
În aceste situații, imaginea încrederii în cuplu va fi alterată. Altădată, un anume eveniment va spori capacitatea ta de a avea încredere în partener.
Cum te „dovedești” a fi de încredere pentru partener?
Pentru unii, capacitatea de a avea încredere depinde de relația personală pe care o au cu cineva (părinții, sora, fratele, alți membri ai familiei, prieteni), pentru alții se bazează pe faptul că persoana demonstrează calificări și experiență semnificativă într-un domeniu.
Noi spunem uneori că și cățelul sau animăluțul de casă ne este “credincios”. Pe o scară mai largă, putem vorbi despre nivelul de încredere în bănci, instituții, guverne, branduri, etc.
Studii științifice demonstrează că încrederea este prezentă când există câțiva indicatori cheie:
- ținerea promisiunilor formale și informale,
- previzibilitatea,
- onestitatea,
- loialitatea,
- angajamentul,
- delimitarea granițelor.
Elementele de bază pentru Încrederea față de partener
Încrederea se formează din copilăria mică, bebeluș fiind, ești complet dependent de cei care te îngrijesc.
Ca bebeluș, ai nevoie de hrană, căldură, siguranță fizică, dar și de dragoste, afecțiune și susținere din partea părinților sau a persoanelor care te îngrijesc.
Pentru a primi ce are nevoie, bebelușul plânge, acesta plânge pentru că așa este el “programat” să plângă pentru a obține ce are nevoie. Și părinții sunt „programați” să răspundă copilului. Pe măsură ce trec săptămânile, bebelușul învață că plânsul aduce un părinte.
De asemenea, învață încet-încet că, deși părintele părăsește camera, acesta se va întoarce. Adică bebelușul învață să facă o anumită previziune legată de modul în care va răspunde părintele.
În formarea imaginii bebelușului despre lume și viață, elementele de bază ale prezicerii, precum și asocierea dintre nevoia de ajutor și de atenție, țipetele, plânsul, dar și sprijinul, grija, aprecierea primite alcătuiesc elementele principale ale încrederii.
Când relația părinte-copil funcționează bine, copilul învață că se poate baza pe părinte, adică dacă părintele se comportă previzibil, copilul învață să se sprijine pe părinte. Dacă părintele reacționează în 95% din situații, bebelușul învață că poate avea încredere (1) și se poate baza pe părinții săi.
Cheia construirii simțului încrederii constă în faptul că părinții trebuie să aibă un comportament previzibil.
Adulții cărora le este greu să aibă încredere în cineva se comportă astfel deoarece nu au reușit niciodată să-și dezvolte capacitatea de a crede că pot anticipa acțiunile celor din jurul lor. Acest lucru își are rădăcinile în copilărie, deoarece comportamentele inconstante ale părinților i-au făcut să se simtă că acțiunile celorlalți pot fi periculoase și se pot sfârși cu dezamăgire.
Părinții noștri nu sunt tocmai perfecți!
Acum, vă rog să reflectați la mediul în care ați învățat lecția încrederii și să observați efectul pe care îl are asupra modului în care abordați relațiile pe care le aveți azi.
La terapia de cuplu veți învăța cum să vă dezvoltați încrederea în relații. Totul depinde de fiecare partener și de modul în care abordează relația de cuplu.
Bibliografie selectivă
- Cole, J. (2005). “Față în față cu infidelitatea. Continuăm sau divorțăm?” – București, Ed. Curtea Veche
