Ia-ți biletul de voie!
O familie de oameni conștiincioși
Nu am crescut într-o familie de intelectuali sau de artiști. În familia mea toți au avut slujbe stabile și munceau conștiincioși zilnic după un program.
Bunicii mei au muncit la câmp, iar bunicul patern a luptat în război. Bunica maternă a muncit ca poștăriță și ca țesătoare, iar bunica paternă a fost toată viața o gospodină, la fel ca mama ei și la fel a educat-o și pe mătușa mea.
Părinții mei, fiecare în familia în care a crescut, au fost primii care au avut acces la un sistem de învățământ formal. Mama a fost cea care m-a susținut să învăț carte și să mă realizez în viață ca om prin studiul propriu și frecventat școli. Mama mi-a spus că “ai carte, ai parte”, așa că eu am urmat acest îndemn.
De la părinții mei am învățat să fac lucrurile cu simțul răspunderii
Părinții mei au fost tipul oamenilor serioși, de la ei am învățat să fac lucrurile cu simțul răspunderii. Tot ei m-au învățat să fiu stăpână pe munca mea și să fiu curajoasă. De la ei am învățat să mă răzvrătesc, să-mi caut singură drumul în viață și că munca este sfântă.
Cu tot statutul lor de oameni serioși, plătitori de taxe, votanți activi, pensionari acum, au făcut în viață cam tot ce și-au dorit. Nu și-au pus prea multe întrebări de cum se vor descurca, ei au pus mâna și au făcut ce aveau de făcut. Părinții mei și-au găsit întotdeauna calea să înfăptuiască ce vor.
Tata e tipul căruia nu-i spui ce să facă
Tata putea modifica, îmbunătăți, transforma orice lucru pe care punea mâna. El e tipul căruia chiar nu-i place să i se spună ce să facă. Mereu are idei creative, este foarte independent și genul nesupus și liber. M-am întrebat mereu cum a reușit să facă atâtea cu felul lui de a fi: nesupus, original, liber, care a trăit mereu după regulile proprii.
Tânără fiind mi-a fost destul de greu să-l înțeleg, îl priveam în pozele lui din tinerețe, purtând geacă de piele, pieptănat cu părul lucind peste cap, întotdeauna elegant ca scos ca din cutie, conducând un motor. Mi se părea atât de cool și de neînțeles.
Tata nu a cerut vreodată cuiva permisiunea să facă ce-și dorește, mergea pur și simplu pe drumul lui și ducea viața pe care și-o dorea. Azi îl descopăr ca fiind un tip ingenios, creativ, interesant și liber.
Cu siguranță că doar mama știe secretul de a trăi alături de el. Mama a fost mereu cea serioasă, cea care ne seta regulile, stâlpul casei, așezată la casa ei, care însă poate face orice să crească, inclusiv o afacere, de o inteligență remarcabilă și plină de resurse.
Părinții mei mi-au dat curajul de a încerca să fiu cât mai bună
Cred că exemplul părinților mei, felul lor de a face ce își doresc, mi-au dat curajul de a încerca să fiu cât mai bună. Cel puțin acum asta vreau să fiu, prin munca mea de psihoterapeut și coach și să-mi modelez existența după bunul meu plac.
Mi s-a părut că părinții mei nu și-au făcut griji pentru mine, cel puțin nu mai mari decât era cazul. Mereu mama m-a pus să fac tocmai acel lucru de care mă temeam cel mai tare și până îmi ieșea bine. Era tare mândră de mine. Mie mi se părea atunci că exagerează și că nu mă iubește punându-mă la treabă. Nu de puține ori mă plângeam că e greu, că nu mai pot și că nu-mi place.
Am crescut cu de toate, cu fricile, plângerile și speranțele mele că într-o zi voi pleca de acasă și mai văd eu atunci ce o să fac. Nici atunci când am crescut și am plecat din casa în care am crescut nu păreau că își fac griji pentru mine, sau cel puțin nu mi-au spus mie despre temerile lor. Știam că, pur și simplu erau acolo pentru mine, la nevoie, însă mi-am purtat singură de grijă. Cred că și din mândrie nu le-aș fi spus că nu mă descurc.
Eu îmi ridicam singură barierele
Cam acesta fusese modelul luat de la părinții mei, să mă descurc, să-mi caut drumul în viață. Cum ai mei treceau la treabă când aveau ceva de făcut, la fel am făcut și eu în viață. Despre obstacolele, barierele pe care le-am parcurs ca să ajung până aici, aș zice că mi le ridicam eu însămi, din cauza a tot felul de frici și nevoi emoționale neîmplinite.
Nu am văzut la părinții mei să fi cerut cuiva vreo permisiune atunci când aveau ceva de făcut. Îi văd și acum cu ochii minții, cum se mișcau hotărât și împământenit, ca niște zei.
Eu am avut mereu nevoia de a mă încuraja, susține și valida de către părinții mei. Mereu am avut nevoie de o permisiune, de la părinți, de la profesori, de la câțiva șefi autoritari, de la vreun prieten, sau de la Dumnezeu. Era un fel de-al meu de a funcționa în această lume. Mereu am muncit și m-am împotmolit așteptând permisiunea cuiva.
Privind în urmă la părinții mei, îmi dau seama că am preluat genele cele mai bune de la ei.
Mi-a trebuit timp să înțeleg că nu am nevoie de permisiunea nimănui ca să fac ceea ce îmi doresc.
Timpul tău este foarte important și prețios, iar atunci când ai ceva de făcut, fă pur și simplu, doar ridică-te și du-te să-ți faci treaba.
Ai putea să lași la o parte tot ce făceai și să începi de îndată să lucrezi la acel lucru pe care ți-l dorești cel mai mult ? Ai putea să-ți urmezi de îndată visul? Ți se pare cumva ușor ca așa, pur și simplu, să lași ceva deoparte și să te dedici de îndată și cu pasiune visului tău, afacerii tale de suflet, creației tale orice ar fi, unei cauze nobile, sau unei credințe?
Fă exact ceea ce este bine pentru tine și cel mai important este să faci ceea ce îți place. Nu mai cere opinia nimănui, nu mai aștepta vreo părere prin care să te validezi.
Nu te lăsa influențat de nimeni
Mereu cineva va avea o părere, pe care cel mai probabil că nu i-o cere nimeni și de cele mai multe ori nefolositoare ție, dar pe care și-o va exprima oricum. Nu te lăsa influențat de nimeni, mergi înainte cu ceea ce contează pentru tine.
Posibil ca frica aceasta să își aibă originea în copilăria ta. Atunci când fie nu ai primit suficiente mesaje de încurajare de la părinți, fie când nu ai înțeles anumite mesaje așa cum ți s-au transmis. Și ai decis să faci un lucru într-un mod altfel față de modelul urmat de părinții tăi.
Poate că părinților tăi le era frică să-și asume vreun risc și urmau doar regulile bine stabilite, validate de societate și fără să-și asume vreun risc. Poate că erau maniacali în a-și exercita controlul mediului și a voastră, sau poate că erau blazați, nesiguri de ei, așteptând doar ca să li se întâmple ceva. Știți acest gen de oameni, care privesc la casa și grădina celorlalți, se miră de ce au făcut ceilalți, însă sunt doar niște consumatori pasivi de timp și energie.
Dacă ai identificat cel puțin un tipar al acestor comportamente și vrei să să te schimbi trebuie să lucrezi asumat cu tine.
Te încumeți la acest drum? Vrei un bilet de voie, sau ai nevoie de permisiunea cuiva pentru a face ceva?
Ei, bine, ai acum această permisiune!
Pornește la drumul cunoașterii de sine, tocmai ai primit permisiunea mea, dacă chiar aveai nevoie de așa ceva. Consideră-te complet acoperit! Du-te și pune în fapt ceea ce îți dorești.
Nu contează dacă “Acţionând, greşim uneori. Nefăcând nimic, greşim mereu.” (Romain Rolland (1)). Fă cu bucurie ce ai de făcut, chiar dacă vor exista comentarii cu privire la calitatea muncii tale, fă-o doar pentru tine, pur și simplu este pentru plăcerea ta.
Expunerea la public a muncii tale, expunerea la un probabil eşec, la judecata altor oameni, este greu de gestionat.
De fapt, noi ne dorim aprecierea şi recunoaşterea acţiunilor noastre și a însăși existenței noastre ca ființe umane creative. Orice greşeală este un feedback prin care învăţăm noi modalităţi de a ne ajusta în modul nostru de a gândi şi de a face anumite lucruri.
Acest mod ineficient de gândire, frica de eșec, frica de nu fi suficient de bună, tendința mea de a ascunde lumii cine sunt eu cu adevărat, m-au împiedicat mult timp să mă exprim liber și de a pune în fapt ceea ce îmi doream cu adevărat.
Drepturile personale
Mereu mi-am ascuns față de alții pasiunile de suflet, imaginându-mi că drepturile personale ar trebui să mi le acorde alții.
Este dreptul tău ca ființă umană să faci ceea ce îți place atâta timp cât nu faci rău altcuiva.
Ia-ți munca în serios, orice ai face, fie că scrii o carte, că pictezi ceramică sau faci design vestimentar, că dansezi, sau cânți, că ai o afacere, sau ca și mine, îți dedici munca în propriul tău cabinet de psihoterapie.
Ai multe drepturi ca ființă umană, pe care probabil că nu le știi, anume că poți să te schimbi și să evoluezi, că ai dreptul “să fii tu” în mod unic, să-ți stabilești prioritățile și să fii fericit.
Ca să poți face ceea ce ți-ai propus, să manifești liber, să înfăptuiești, să fii creativ în munca ta, trebuie să știi la nivelul profund al ființei tale că ai aceste drepturi personale.
Unele lucruri le-am preluat mai mult, sau mai puțin conștient de la părinții mei, iar pe altele le-am învățat în procesele individuale de terapie și la cursurile de formare. Este cert că poți învăța și tu aceste noi aptitudini.
Trebuie să crezi că îți este permis să fii aici
Ca un lucru să-ți reușească și să fii liber pentru creația ta, trebuie să crezi că îți este permis să fii aici, iar în virtutea faptului că ești aici, îți este permis să ai o opinie și o viziune proprie.
Nu contează dacă viziunea ta va fi împărtășită, sau nu de alți oameni, tu ești aici să le oferi din creația ta. Tu nu cauți aprobarea oamenilor, pentru că fiecare poate primi, sau poate nu din ceea ce ai tu de oferit acestei lumi. Tu ești aici pe deplin implicat în viața ta.
Am întâlnit oameni care își știau drepturile personale foarte bine, ca fiind un lucru absolut natural și firesc din existența lor. Pe acești oameni îi recunoști după felul în care îți vorbesc direct, fără ascunzișuri și după felul în care se mișcă plini de energie ca și cum se împământenesc cu fiecare pas.
Ei acționează îndreptățiți să-și manifeste liber propria viziune asupra lumii. Ei sunt și se avântă în plină viață, ca și cum au un contact deplin cu viața însăși.
Acești oameni au reușit să-și înfăptuiască visurile și să-și trăiască viața așa cum își doresc. Ei și-au găsit sensul vieții și trăiesc cu sentimentul propriei apartenențe în acest loc și timp al existenței lor.
Sentimentul apartenenței este dreptul nostru personal de a fi și de a ne exprima: Sunt aici!
Biografie:
- Hanley, D. (1979). A Marriage of Convenience? Romain Rolland’s First Encounters with Socialism. European History Quarterly, 9, 211 – 236. https://doi.org/10.1177/026569147900900203.
