I. Introducere – Sănătatea Mintală

Nu există sănătate fără sănătate mintală

Organizația Mondială a Sănătății descrie sănătatea mintală ca fiind „o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie și el la dezvoltarea comunității“.

Sănătatea mintală a indivizilor este determinată de o multitudine de factori, inclusiv biologici (genetică, sex), individuali (experiențe personale), familiali, sociali (sprijin social), economici și de mediu (statut social și condiții de viață).

Indiscutabil, trăim o perioadă dificilă din punct de vedere al stării de sănătate a întregii omeniri. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să învețe despre simptomatologia tulburărilor de dispoziție, în scopul dezvoltării unor programe individuale de prevenție a oricăror forme de alienare fizică, mentală și psihică.

Scopul acestui articol este să te îndrume să te observi la nivel fiziologic și comportamental și, eventual, să-ți răspunzi la o serie de întrebări premergătoare demersului psihoterapeutic.

Este știut faptul că pacienții anxioși apelează frecvent la medicația psihotropă.

Această manieră de tratament îi împiedică pe cei mai mulți să înțeleagă ceea ce li se întâmplă sau să încerce și alte metode alternative de tratament ca să se elibereze de anxietate.

Intervențiile psihoterapeutice în aria tulburărilor de dispoziție conduc, în mod cert, către o ameliorare clincă și o reducere evidentă a simptomatologiei. Metodele de lucru utilizate în cadrul demersului terapeutic sunt mult mai diversificate.

Cu toate acestea, în acest articol au fost menționate doar câteva posibile exerciții din terapia cognitiv-comportamentală și din mindfulness aplicat în psihoterapie.

Consider că una dintre cele mai importante resurse pentru a depăși o situație dificilă, o constituie menținerea și cultivarea unei stări mentale sănătoase.

Prin acest articol ofer oportunitatea cititorului de a conștientiza cele mai importante aspecte legate de tulburările de dispoziție și intenționez să creez premisele unei abordări individuale către optimizarea calității vieții tale.

II. Tipologia tulburărilor anxioase

Cele mai întâlnite forme de anxietate sunt următoarele (Margaret Wehrenberg, 2008):

1. Atacurile de panică

Manifestarea atacurilor de panică implică o puternică activare în plan fiziologic, cu o simptomatologie bogată ce cuprinde: palpitații, hiperventilație, senzația de sufocare, amețeli, senzații de vomă, de leșin, tremor, transpirații reci, senzația de picioare moi, etc.

În plus, după apariția primului episod, persoana respectivă va trăi în permanență o teamă puternică legată de faptul că s-ar putea declanșa în viitor oricând un alt atac de panică.

Simptomele pot fi mult mai ample în cazul atacurilor de panică, astfel:

• Tensiune psihică;
• Tendința de îngrijorare și ruminații interioare;
• Gânduri și convingeri cu conținut negativ anxiogen;
• Conduitele de evitare;
• Agorafobie, ce reprezintă teama de a frecventa locuri din care subiectului i-ar fi dificil să iasă, sau în care i-ar fi mai dificil să obțină ajutor în cazul unui astfel de atac;
• Teama că atacurile de panică se vor produce și în viitor;
• Obiectul anxietății îl reprezintă senzațiile fiziologice;
• Teama că atacurile de panică reprezintă o amenințare la adresa sănătății, siguranței vieții și bunăstării subiectului, precum și teama că ele se vor produce și în viitor.

2. Tulburare de anxietate generalizată

Acest tip de afecțiune se caracterizează prin îngrijorări excesive și nejustificate în legătură cu diversele aspecte ale vieții cotidiene, temeri care durează de mai mult de șase luni și alterează calitatea vieții persoanei, conducând la reducerea satifacției legate de evenimentele existenței sale, la tulburări de concentrare a atenției și la scăderea randamentului în zona profesională și cea personală.

La copii și adolescenți se întâlnește adesea anxietatea legată de performanțele școlare.

Simptomele, în cazul tulburărilor de anxietate generalizată, pot fi:

• Îngrijorări cronice cu privire la diverse evenimente sau situații;
• Supraîncordare musculară și alte simptome fiziologice;
• Teama fără un obiect bine precizat; îngrijorările sunt adesea folosite pentru a evita disconfortul legat de alte aspecte ale existenței.

3. Fobia socială

Fobia socială se caracterizează prin tendința de evitare a situațiilor sau activităților care presupun prezența altor persoane, sau a unor posibile evaluări ce sunt făcute de persoane necunoscute, colegi, părinți, grupul din care subiectul face parte.

În acest context, subiectul poate manifesta simptome ca: eritemul (înroșirea feței și gâtului), tremorul, transpirații, precum și o senzație subiectivă de anxietate.

Printre fenomenologia întâlnită, o situație specifică, precum vorbitul în public, creează o senzație de anxietate și disconfort în situații psihosociale. De asemenea, îngrijorarea referitoare la faptul că subiectul va fi evaluat negativ sau judecat de ceilalți.

Așadar, toate aceste tulburări anxioase presupun prezența unor simptome fiziologice, precum: hipertensiune arterială, tahicardie, senzație de sufocare, amețeli și senzație de irealitate, uneori senzații dezagreabile în zona aparatului digestiv.

4. Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)

• În TOC vom întâlni gânduri sau imagini frecvente cu caracter intruziv mai intense decât îngrijorările (de exemplu, subiectul este obsedat de faptul că nu a încuiat ușa, nu a stins gazele, că s-a contaminat, că a lovit pe cineva cu mașina, etc.);
• Comportamente menite să prevină producerea potențialelor dezastre, ritualiste și care consumă mult timp (repetarea unor fraze, urmarea unor reguli stricte, aranjarea unor obiecte, etc.);
• Obiectul anxietății îl reprezintă gândurile, imaginile sau impulsurile indezirabile

5. Tulburarea posttraumatică de stres

• Apare după ce subiectul a fost expus unui eveniment terifiant sau periculos în care s-a simțit lipsit de apărare sau victimizat;
• Amintirile legate de traumă revin frecvent “din senin”, în timpul viselor nocturne sau ca răspuns la evenimentele care evocă situația respectivă;
• Tendința de a evita elementele care reamintesc evenimentul, propriile gânduri și stările afective legate de eveniment, însoțite de scăderea interesului față de anumite situații și detașarea de alte persoane;
• Sentimentul cronic al subiectului că este prins într-o capcană sau se află la capătul puterilor;
• Obiectul fricii îl reprezintă acele elemente care amintesc de evenimentul traumatic, atât interioare (amintiri, stări afective), cât și exterioare (obiecte, imagini, fraze scrise undeva, sunete, etc.).

6. Fobiile specifice

• Disconfortul sau teama puternică de anumite obiecte, ființe sau situații specific, considerate de majoritatea oamenilor ca fiind nepericuloase (teama de păianjeni, de tunete, de fulgere, de anumite proceduri medicale, de câini, de locuri închise, de înălțime, etc.).
• Obiectul fricii are un caracter individualizat.

III. Diferența dintre teamă și anxietate

“Când simțim doar teama așa cum e, fără părerile, judecățile și reacțiile noastre, teama nu mai e nici pe departe atât de înspăimântătoare.” – Ezra Bayda (2005)

Teama reprezintă o stare emoțională cu caracter adaptativ ce are rolul de a mobiliza organismul în situații de pericol. Bătăile inimii devin accelerate și pompează mai mult sânge și oxigen la nivelul musculaturii membrelor (brațe și picioare), pupilele se dilată, mușchii se încordează, iar respirația devine mai accelerată. Acestea reprezintă pe scurt simptomele reacției de fugă sau luptă.

Există și cazuri în care apare în acțiune ceea ce numim stană de piatră, o situație în care omul rămâne nemișcat în fața primejdiei. Aceste mecanisme se declanșează automat și au caracter profund adaptativ.

Comparativ cu teama, anxietatea reprezintă o stare mult mai complexă, cu caracter cronic și se referă la o posibilă amenințare care ar putea avea loc în viitor, din acest motiv având mai curând un caracter anticipator.

Anxietatea (1) este asociată adesea cu senzațiile de neliniște și iritabilitate, tensiune musculară prezentă de multe ori în zona gâtului și a cefei.

Deoarece mentalul subiectului este ocupat cu posibile pericole viitoare, capacitatea sa de concentrare asupra prezentului scade.

Simptomatologia fiziologică și psihică a anxietății se completează cu tulburări ale somnului și de multe ori cu o senzație de oboseală permanentă.

Subiecții anxioși pierd mult timp planificând strategii de a face față unor dezastre care nu se produc, de fapt, niciodată.

Menținerea unui echilibru între anticiparea viitorului și acceptarea caracterului incert al acestuia este o funcție adaptativă, în timp ce îngrijorările excesive reprezintă un indicator al anxietății.

Biografie:

1. Craske, M., & Stein, M. (2017). Anxiety. The Lancet, 388, 3048-3059. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(16)30381-6.